Home » Dezvoltarea personala » Revolta, furie si multe coji de seminte…

Duminica, zi superba de toamna, cu soare bland ce imi mangaia usor corpul! Impreuna cu familia mea ne indreptam catre parc.

Ajungem, facem primii pasii… surpind un cuplu tanar de pana in 20 de ani, aranjati sic, stand pe o banca, in intimitatea si caldura propriei relatiei. Instantaneu gandul imi zboara catre momentele frumoase pe care la un moment dat si eu si sotul meu le-am petrecut simplu si frumos, in parc…

Trec pe langa ei si ma apuca o revolta puternica in timp ce ii privesc si il tin de mana pe fiul meu Luca… continui sa  fac cativa pasi, resemnata si trista, pasind prin mormanul de coji de seminte ce se afla in jurul bancii pe care  stateau. Continui sa merg, din ce in ce mai lent, ma opresc si spun STOP! aleg sa ma intorc!

Nu mai suport sa trec si sa tolerez asa ceva fara sa am o atitudine! Dumnezeule, sunt atat de tineri si frumosi, au o anumita prezenta si totusi isi permit sa faca asa ceva… nu vreau sa trec ca si cand nimic nu s-ar fi intamplat, ca si cand sunt de acord cu ceea ce fac, ca si cand tacit le spun, e in regula, scuipati in continuare coji de seminte, murdariti parcul asta, trasnformati-l intr-o cocina…

Curajul amestecat cu revolta si furie m-au facut sa rostesc:

“Chiar nu aveti nici un cornet de hartie in care sa aruncati aceste coji! e atat de murdar in jurul acestei banci si voi in continuare fara nici o jena scuipati coji de seminte cu o indiferenta ce ma face sa urlu de furie!

Pai si pe dumneavoastra ce va intereseaza? E treaba noastra ce facem! Ce credeti baiatul dumneavoastra cand o sa fie mare nu o sa faca la fel!

Imi pasa, pentru ca eu vin cu copii si trebuie sa trec sa pasesc  prin mizeriile voastre… imi pasa pentru ca murdariti si pangariti nu numai spatiul acesta in care stati dar si sufletele altor oameni, altor copii care trec pe aici, care invata o normalitate stupida, in care scuipam pe jos in loc sa mancam civilizat…

Sper ca atunci cand fiul meu o sa fie mare si o sa faca asa ceva, sa fie tineri curajosi ca mine, care sa ii bata obrazul asa cum o fac eu acum cu voi… Imi e jena mie de rusinea voastra…

Din spate, un gardian:  Lasatii doamna, ca sunt si ei tineri, ce credeti si copii dumneavoastra cand o sa fie mari, fara dumneavoastra asa o sa faca!

Imi vine sa il strang de gat, nu am mai simtit atata furie si revolta! Cum poti fi atat de ingust la minte… cum sa tolerezi si sa accepti asa ceva….e pur si simplu dreptul nostru,  de a ne plimba prin parcuri curate… si tu imi spui ca asa o sa faca si copii mei!

Nu vreau sa ma resemnez, sa accept replici, asa e societatea de astazi! Pai este asa si o lasam sa fie asa? Placam capul in jos spunand ca nu are sens!

Nu cred ca este adevarat, refuz sa cred ca este asa!

Plec mai departe cu un puternic gust amar, profund dezgustata…

Luca, imi spune: “Mami eu nu o sa fac asa! Am sa pun mizeria la cosul de gunoi!”

Asa asa faci mami, sa te respecti pe tine si pe cei din jur!

Mami dar ei de ce aruncau coji pe jos, de ce te-ai certat cu ei? Au facut rau?

Nu stiu mami de ce unii oameni sunt asa, insa tu sa nu uiti  sa faci ceea ce este corect, iar daca uiti asta, eu sper ca cineva curajos sa iti aminteasca…”

Ajungem la locul de joaca, corpul meu inca resimtea revolta. Incerc sa ma deconectez, sa ma bucur de soare, de imaginea copiilor mei care savureza din plin fiecare moment. Trec pe langa noi un grup de cinci adolescente, imbracate dupa ultimele tendinte, bineinteles cu punga de seminte, scuipand “delicat” pe jos…

In mai putin de doua minute, apare o famile, cu bebelusul lor in carucior, insotiti de bunica. Se aseaza tacticos pe banca, langa spatiul de joaca.  Aud discutia lor:

“Am luat seminte bune, numai de astea iau, ca sunt bine prajite!

Asa este! confirma mama si bunica scuipand pe jos aceleasi celebre seminte…

Ma ridic, realizez ca pur si simplu de la cel mai mic la cel mai mare, unii oameni vad in asta normalitate. Nu e si normalitatea mea! Intrerup  brusc momentul de joaca al copiilor mei si le spun scurt:

“Mami, mergem in alta parte!” Simteam ca nu mai aveam forta  si resursele interioare sa o iau iar de la capat…

Am ales sa cautam un loc curat, nepangarit de mizerii si coji de seminte! Sa ne bucuram de frumusetea culorilor de toamna, pe care dupa ceva cautari l-am si gasit.

Am scris despre aceasta experienta, pentru ca vreau sa te invit si pe tine sa iei atitudine nu doar pentru tine, pentru copii, nepotii tai pentru toti oamenii care merita sa se bucure de un peisaj frumos!

7105_10153377588709119_7138314714667927849_nNu am nimic in potriva ca oamenii sa manance seminte, poate ca multi dintre ei relaxeaza, asa elimina stresul!

Poate ca doar asta isi permit din punct de vedere financiar pentru a se destresa si este in regula!

Ceea ce ma revolta este aruncatul si scuipatul pe jos ! Nu e atat de greu sa folosesti o punga, un servetel, un cornet de hartie si sa mananci decent, cu bun simt fara sa imprastii in tot spatiul saliva… insa cred ca e greu sa faci asta, daca ai uitat sa fii civilizat, daca nu ti se reaminteste…

Cu cat vom fi mai multi care luam atitudine si nu vom mai tolera asa ceva, vreau sa cred ca lucrurile se vor schimba!

Povestea cu cojile de seminte continua si maine! Daca si tu ca si mine alegi sa iei atitudine cand te lovesti de astfel de situatii te rog, fii  blanda si explica cu caldura cum ar trebui procedat,  fara a jicni sau rani pe nimeni, nici chiar pe tine insuti!

Maine iti voi povesti ce mi s-a intamplat mai departe pe acest subiect si ce lectie importanta am invatat… apropo de modul in care comunicam si cum putem lua atitudine ferm!

 

 

 

  • Contact

    Vrei sa programezi o sesiune de coaching sau o calatorie emotionala?

    contact@oanamihailescu.ro

  • Pagini

  • Aboneaza-te la newsletter

    * indicates required